MEET THE TEAM

Suntem Oana și Adi și împreună am creat Home’s, din drag pentru unicitatea fiecărui om, dar și din respect pentru ceea ce ne oferă natura. Creăm piese de mobilier din materiale sustenabile – metal și lemn masiv – cu grijă la fiecare finisaj în parte, iar când creăm îi avem mereu în minte pe cei care le vor folosi. Pentru noi, nimic nu e imposibil și nu ne ferim de nicio provocare.

Povestea noastră a început din dorința de a crea piese de mobilier după gustul și preferințele clienților, fără îngrădiri și „Nu se poate”.

 

Oana este designer, pasionată de spații interioare, proiecte ingenioase și creative, finisaje și tendințe actualizate. Vine dintr-o familie care a inițiat-o de când era mică in lumea arhitecturii, construcțiilor și finisajelor. A crescut înconjurată de frumos și știe că menirea ei este să-l dea mai departe.

Când a început să-și asculte inspirația și să implemeteze desenele și ideile în formă de piese de mobilier, s-a izbit mereu de „Nu se poate”, „Nu se face”, „Toată lumea face așa”, replici venite din partea meșterilor locali cu care a încercat să lucreze. Așa că n-a mai căutat în exterior, ci s-a îndreptat către soluții chiar în interiorul casei sale: către Adi.

Adi este inginer constructor, iar natura pregătirii sale îl face să aibă o aplecare deosebită spre înțelegerea schițelor tehnice, spre cunoștințe despre structura și rezistența elementelor, dar și a metodelor de prelucrare a materialului. Se perfecționează constant în multele operațiuni minuțioase, precum debitare, calibrare, lipire, șlefuire și nu are satisfacție mai mare ca atunci când desenele de pe hârtie prind viață.

Așa s-a născut echipa Home’s. Suntem aici să facem pentru tine orice piesă de mobilier. Nimic nu este imposibil pentru noi și nu-ți vom tăia niciodată aripile cu replica „Nu se poate”. Am primit-o și noi și știm cum se simte.